Imobiliarii se pregătesc să facă bani în România dintr-un nou segment de investiții pe piața locală. Care sunt orașele vizate

Investitorii imobiliari din Europa își fac tot mai multe planuri de a-și pune banii în proiectele care sunt destinate închirierilor de locuințe, de locuire colectivă și dedicate studenților în țările din Europa de Est, România fiind o piața vizată în mod special, se arată într-o analiză realizată de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield.
Potrivit consultanților, sectorul „living”, ce include locuințele destinate închirierii, căminele studențești și soluțiile de locuire colectivă, continuă să atragă un interes puternic din partea investitorilor în Europa. Potrivit studiului European Living Investor Survey 2025 realizat de companie, 75% dintre investitorii intervievați estimează o creștere a expunerii lor în acest sector în următorii cinci ani.
„Deși piețele consacrate precum Regatul Unit, Spania și Germania rămân în topul preferințelor investitorilor, raportul evidențiază un interes tot mai mare pentru Europa Centrală și de Est, în special România”, notează autorii studiului.
Deși în Vestul Europei, dezvoltarea de proiecte rezidențiale dedicate exclusiv închirierii nu este o practică nouă, în România, o piață în care cei mai mulți preferă să fie proprietari și nu chiriași, acest segment este abia la început pe piața locală. România avea cel mai mare procent de proprietari în casele lor la nivelul UE, astfel că, într-o țară în care, până acum cumpărarea era o prioritate, dezvoltarea de proiecte de închiriat nu era foarte atractivă.
Acum, segmentul închirierilor începe să crească, mai ales în condițiile în care prețurile locuințelor continuă să crească, iar generațiile tinere sunt mult mai dispuse să locuiască în chirie.
Totodată, proiectele de cămine studențești, deși au apărut câteva în București, încă este un segment subexploatat în România, care are câteva orașe cu potențial foarte mare prin centrele universitare pe care le au. Pe lângă București, în țară mai avem centre universitare regionale foarte puternice, cum ar fi Cluj, Iași, Timișoara, chiar și Constanța, Brașov sau Craiova.
Potrivit celor de la Cushman, trei orașe mari din România prezintă un potențial foarte ridicat pentru astfel de investiții, iar investitorii caută atât proiecte care sunt deja construite pentru a investi în ele, dar iau în calcul și proiecte care să fie demarate de la zero.
Sursa; https://www.wall-street.ro/