Fondatorul Hexagon, cumpără 32 ha din fostul IMGB al Clujului!

Omul de afaceri clujean Florin Mariş, fondatorul grupului Hexagon, a realizat una dintre cele mai mari achiziţii de teren din România din ultimii zece ani: cumpărarea fostei platforme industriale CUG din Cluj-Napoca – echivalentul IMGB-ului din Ardeal. Terenul are o suprafaţă de 32 de hectare, iar valoarea tranzacţiei depăşeşte 20 de milioane de euro.
„Achiziţia CUG marchează un pas firesc în strategia noastră de a investi în dezvoltarea durabilă a Clujului şi de a readuce la viaţă spaţii care au făcut parte din identitatea oraşului“, a declarat Florin Mariş, CEO al grupului Hexagon.
Peste 5.000 de apartamente, centre comerciale şi mii de metri pătraţi de birouri se pot construi pe al doilea cel mai mare teren tranzacţionat în ultimii 10 ani pentru un proiect imobiliar. Doar Vastint, prin achiziţia lotului de 47 ha din Siseşti, mai poate rivaliza cu tranzacţia din Cluj.
În plus, platforma industrială va avea în proximitate şi o staţie de metrou atunci când va fi realizat proiectul de infrastructură, staţia Muncii fiind prevăzută în apropiere.
CUG, odinioară simbol al industriei grele româneşti, a rămas în paragină în ultimele două decenii. Prin această achiziţie, Hexagon îşi propune să transforme zona într-un nou pol urban mixt, cu funcţiuni rezidenţiale, comerciale şi de birouri, în proximitatea viitorului mall dezvoltat de Prime Kapital şi MAS REI.
Tranzacţia a fost intermediată de CBRE România, prin echipa condusă de Mihai Patrulescu şi Daniel Cateliu, iar consultanţa juridică a fost asigurată de Popovici Niţu Stoica & Asociaţii (PNSA), cu o echipă coordonată de avocatul Florian Niţu.
Achiziţia CUG vine la doi ani după ce Hexagon a cumpărat fosta platformă Tehnofrig, de 7 hectare, unde dezvoltă proiectul ERA, evaluat la peste 300 mil. euro. Prin aceste investiţii, Florin Mariş îşi consolidează poziţia printre principalii dezvoltatori imobiliari din România şi pune Clujul din nou pe harta marilor proiecte de regenerare urbană.
Sursa: zf.ro